Vreme surprinzătoare! Urmează zile cu 18–20 de grade

România traversează câteva zile cu temperaturi negative pe timpul nopții, iar în depresiunile din estul Transilvaniei minimele ar putea coborî izolat până la minus 12 grade. Prognoza se schimbă însă în a doua parte a săptămânii viitoare: o pătrundere de aer cald ar putea aduce temperaturi de 18–20 de grade la amiază, a explicat meteorologul Romica Jurca, într-o intervenție televizată.

Încălzirea ar urma să înceapă de joi, 12 noiembrie, și să se simtă inclusiv noaptea, când temperaturile vor deveni treptat predominant pozitive. Până atunci, diminețile rămân reci, iar vântul va accentua senzația de frig în estul țării.

Potrivit meteorologului, temperaturile minime au fost predominant negative în jumătatea de nord a țării, dar valori ușor sub zero grade s-au înregistrat și în sud.

 

În noaptea de vineri spre sâmbătă, minimele negative vor cuprinde aproximativ jumătate din țară. Aria lor se va extinde apoi, astfel încât duminică și luni dimineață sunt așteptate temperaturi sub zero grade în majoritatea regiunilor.

Cele mai coborâte valori sunt posibile în depresiunile din estul Transilvaniei, unde termometrele ar putea indica minus 8 până la minus 10 grade și, izolat, chiar minus 12 grade.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More