România a pupat ghiulul. Taxele pe pensii și salarii și cota TVA, obligații convenite la Washington printr-un Acord semnat pe 16 aprilie

Un Acord de împrumut financiar semnat de România pe 16 aprilie prin ministrul Finanțelor și ratificat joi de Parlament condiționează finanțarea țării de menținerea unui set de măsuri de impozitare îndreptate asupra angajaților, pensionarilor și economiei private și care au fost introduse de guvernele Ciolacu și Bolojan.

Plenul Senatului a votat, joi, în calitate de for decizional, ratificarea unui Acord de împrumut în valoare de 544 de milioane de Euro între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

BIRD este o instituție financiară din grupul Băncii Mondiale care oferă împrumuturi țărilor aflate în dificultate.

Ratificarea acordului de împrumut a trecut de Senat cu 83 de voturi „pentru”, 35 de voturi „contra” și 3 abțineri și a fost girată la vot de partidele din fosta coaliție de guvernare (PSD, PNL, USR, UDMR).

 

Obligațiile asumate de România

Acordul de împrumut, consultat de Știripesurse.ro, prevede o condiție de menținere de către România a unui set de măsuri precum: plasa CASS de 10% pentru pensiile mai mari de 3.000 de lei, eliminarea scutirii pe impozitul pe venit pentru angajații din IT, construcții, agricultură și industria alimentară, eliminarea plafonării prețurilor la energia electrică, cota TVA majorată la 11% pentru alimente și medicamente.

Practic, România a semnat pentru ca măsuri de austeritate care au condus la creșterea prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a populației, luate sub guvernele Ciolacu 2 și Bolojan, să fie continuate altfel BIRD își rezervă dreptul de a suspenda împrumutul de 550 de milioane de Euro.

Unde se duc banii din împrumut

Pentru ce anume are România nevoie de acești bani?

 

„Sumele împrumutului vor fi utilizate pe măsura necesităților de finanțare a deficitului bugetului de stat și de refinanțare a datoriei publice guvernamentale”, conform expunerii de motive a propunerii legislative.

Mai simplu spus, cei 550 de milioane de Euro împrumutați de România de la sucursala Băncii Mondiale vor fi folosiți pentru acoperirea găurilor la buget și pentru a achita datorii mai vechi care au ajuns la scadență.

 

Condițiile anti-relaxare impuse României

În Acordul de împrumut scrie explicit că banca a decis să acorde României cei 550 de milioane de Euro pe baza măsurilor pe care România le-a implementat deja și a menținerii acestei linii de politici macroeconomice.

Articol integral

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More