Grup de tineri sancționat de polițiștii locali pentru tulburarea liniștii publice
În ziua de 13.06.2026 la ora 23.40
, polițiștii locali din Botoșani, au fost sesizați prin intermediul
Ofițerului de Serviciu, cu privire la faptul că pe str. Împărat Traian din municipiu, în zona imobilului
cu nr.44, un grup de tineri consumă băuturi alcoolice pe domeniul public și prin comportamentul lor,
tulbură ordinea și liniștea publică prin strigăte și larmă.
Ajunși la fața locului, polițiștii locali aflați în serviciu, au identificat grupul format din 11
persoane și au sancționat contravențional cinci dintre acestea, care se făceau vinovate de tulburarea
ordinii și liniștii publice, conform prevederilor Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de
încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, cu amenzi în valoare totală
de peste 1 000 lei.
Cu această ocazie, după identificare, au fost atenționate și celelalte persoane din grup, care, se
aflau pe punctul de a încălca actele normative, privind menținerea curățeniei și a ordinii și liniștii
publice, fiindu-le aduse la cunoștință prevederile legale și sancțiunile la care se expun.







