Investiție de peste cinci milioane de lei pentru modernizarea Școlii Gimnaziale Nr.1 din Românești
Veste mare pentru elevii și părinții din comuna Românești!
Primarul comunei Românești Marius Răschip a anunțat că a fost semnat contractul de finanțare pentru modernizarea și reabilitarea Școala Gimnazială nr. 1, Corp E din comuna Românești.
Acest proiect, finanțat prin Programul Regional Nord-Est, va transforma școala într-un spațiu modern, sigur și dotat la standarde europene.
Cu o valoare de peste 5 milioane lei, investiția va asigura:
– modernizarea completă a clădirii
– panouri fotovoltaice
– activități educaționale pentru reducerea abandonului școlar
„Investiția în educație este investiția în viitorul comunei noastre. Vă vom ține la curent cu fiecare etapă a lucrărilor!”a transmis primarul Marius Răschip.







