CCR a declarat constituționale legile bugetului
Curtea Constituțională a României (CCR) a respins, joi, sesizările depuse de AUR privind Legea bugetului de stat pe anul 2026 și Legea bugetului asigurărilor sociale, stabilind că acestea sunt constituționale. Decizia Curții Constituționale este definitivă și obligatorie.
Legea bugetului de stat pe 2026 și Legea bugetului asigurărilor sociale au fost adoptate în ședința comună a Parlamentului din 20 martie 2026. Opoziția a criticat ritmul accelerat al procedurii parlamentare, în timp ce reprezentanții coaliției de guvernare au susținut că adoptarea rapidă a bugetului este necesară pentru stabilitatea economică.
Reprezentanții AUR au susținut că Legea bugetului de stat și Legea bugetului asigurărilor sociale au fost adoptate „cu încălcarea flagrantă a principiilor statului de drept”, acuzând o procedură parlamentară accelerată. Într-un comunicat de presă, partidul afirmă că dezbaterea în Parlament ar fi fost blocată, iar rolul legislativului ar fi fost redus „la o simplă formalitate de validare a deciziilor coaliției de guvernare”.
Printre principalele motive de neconstituționalitate invocate de AUR se numără comprimarea extremă a procesului legislativ, bugetele fiind adoptate în doar câteva zile, și lipsa unei analize serioase a impactului asupra economiei.







