Acțiune de amploare a polițiștilor pentru prevenirea accidentelor rutiere 

Acțiune de amploare pentru prevenirea accidentelor rutiere 

La data de 14 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune pentru depistarea și sancționarea abaterilor săvârșite de bicicliști și conducătorii de trotinete electrice, cu accent în mediul urban, în zonele și pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat.

 

În urma neregulilor constatate de către polițiști au fost aplicate 183 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 30.000 lei.

 

Dintre sancțiuni, 65 au fost pentru bicicliști, 31 pentru conducătorii de trotinete electrice și 86 au fost aplicate conducătorilor auto.

 

În același context, au fost reținute 11 permise de conducere.

 

Acțiunea polițiștilor pentru combaterea fenomenului de piraterie auto

La data de 13 septembrie 2025, polițiștii rutieri au organizat o acțiune pentru pentru combaterea şi descurajarea fenomenului de piraterie auto, pe raza județului Botoșani.

 

Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost controlate 28 de autovehicule, doi dintre conducători auto fiind depistați în timp ce efectuau transport neautorizat de persoane. Față de aceștia a fost dispusă măsura sancționării contravenționale cu amendă, iar ca măsură complementară a fost dispusă suspendarea dreptului de a utiliza autovehiculul respectiv pentru o perioadă de 6 luni de zile.

 

Totodată, în cadrul acțiunii au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 9.000 lei, pentru abateri la re

gimul rutier.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More