parlamentare sus
achitei top

3.864 de persoane la nivel național sunt cu coronavirus

0 78

Până astăzi, 5 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 3.864 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 374 au fost declarate vindecate și externate.

psd parl jos

Totodată, până acum, 148 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș și Mehedinți, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 251 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 141 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 15.980 de persoane. Alte 108.810 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 38.623 de teste.

 

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 766 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 3.300 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

 

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 310 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

 

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 7.935 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 20.012.571 de lei.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata