150 de femei din comunele Dersca și Vârfu Câmpului au fost sărbătorite de Ziua Internațională a Femeii din Mediul Rural

0 204

De Ziua Internațională a Femeii din Mediul Rural, stabilită de Organizația Națiunilor Unite în anul 2008 și care este sărbătorită anual pe data de 15 octombrie, deputatul Alexandra Huțu a organizat în comunele Dersca și Vârfu Câmpului, dezbaterea cu tema „Importanța femeii din Mediul Rural„. Subiectele abordate au fost structurate în mai multe secțiuni și au cuprins discuții referitoare la sănătatea femeii, femeia și familia, violența împotriva femeii, implicarea femeilor în dezvoltarea locală sau consolidarea socio-economică a femeii. Fiecare participant a primit din partea organizatorilor produse de îngrijire și igienă personală.

Femei informate, înseamnă femei implicate. Acesta este doar unul dintre elementele care ne-au determinat să organizăm această dezbatere. Iar demersul nostru a fost un real succes, pentru că doamnele au fost extrem de implicate în discuții. Dialogul interactiv a contribuit din plin la un schimb de idei sincere și realiste„, a declarat deputatul Alexandra Huțu.

Speakeri la aceste dezbateri au fost președintele Consiliului Județean Doina Federovici, consilierul de stat Florin Gavril, subprefectul Paula Cojocariu-Berențan, vicepreședintele Consiliului Județean Dorin Birta, consilierii județeni Cristina Breșug și Mioara Jurgiu, consilierii municipali Dana Bețenchi și Silvia Diaconu.

Multiplele roluri pe care le îndeplinește femeia din mediul rural, importanța educației privind sănătatea feminină și vulnerabilitățile femeii de la sat sunt subiecte pe care nu trebuie să le ignorăm nicio clipă. De aceea, implicarea femeilor din mediul rural în acțiunile noastre de informare, de conștientizare și de afirmare cu privire la propriile drepturi, este foarte importantă. Întreaga organizație județeană a PSD Botoșani este și va rămâne un partener serios în special în ceea ce privește apărarea drepturilor femeii și promovarea egalității de șanse și de tratament„, a transmis Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani

Prima dezbatere pe această temă, inițiată de deputatul Alexandra Huțu a avut loc anul trecut la Viișoara, iar ideea a apărut ca urmare a faptului că Ziua Internațională a Femeii din Mediul Rural reprezintă încă o oportunitatea de a cere răspicat recunoașterea meritelor pe care le au femeile din mediul rural.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata