1 Decembrie 1918 – 1 Decembrie 2020 : 102 ani de la Marea Unire

0 891

Astăzi, 1 decembrie 2020, românii de pretutindeni sărbătoresc Ziua Naţională a României. În acest an însă sărbătoarea va fi una restrânsă cu restricții. Acţiunile vor avea loc doar în Centrul vechi al municipiului, la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial aflat în Piața 1 Decembrie 1918. Manifestările vor începe la ora 12 și vor cuprinde doar festivitățile tradiționale cu garda de onoare, intonarea imnului, un ceremonial religios și depuneri de jerbe și coroane de flori. Cei prezenți vor trebui să respecte toate normele de protecție – purtarea măștilor, distanțare fizică, delimitarea zonei și triajul observațional.

Data de 1 decembrie 2029 marchează împlinirea a 102 ani de la Unirea principatelor Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu Români, eveniment care a avut loc la 1 decembrie 1918.  Acest an a fost marcat cu numeroase evenimente care s-au înscris în calendarul Anului Centenar.

1 decembrie a fost declarată Ziua Naţională a României în anul 1990 şi are o însemnătate aparte în istoria României. În fiecare an, la această dată se organizează parade militare la Bucureşti, Alba-Iulia sau Timişoara, la care sunt aşteptaţi mii de oameni.

1 decembrie, Ziua Naţională a României – istoric

La 1 decembrie 1918, Marea Adunare de la Alba-Iulia, la care au participat 1.228 de delegaţi (deputaţi) aleşi, a votat unirea Transilvaniei cu România şi a cerut organizarea sub forma unui singur stat naţional. Vasile Goldiş rosteşte cuvântarea solemnă, încheiată cu un proiect de rezoluţie, care începe cu cuvintele: „Adunarea Naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România”. Rezoluţia a fost adoptată atunci cu ovaţii prelungite.

La Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia au asistat peste 100.000 de participanţi, care au primit cu entuziasm şi aplauze hotărârea de unire a Transilvaniei cu România.

Legea Unirii a fost ratificată prin decret de lege, pe data de 11 decembrie 1918 de către regele Ferdinand. Legea a fost votată apoi de către Adunarea Deputaţilor, în şedinta din 29 decembrie 1919.

Când a mai fost sărbătorită Ziua Naţională a României

Ziua Naţională a României nu a fost sărbătorită mereu pe data de 1 decembrie. Între anii 1866-1947, România celebra Ziua Naţională pe data de 10 mai, ziua în care Prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus jurământul în faţa adunării reprezentative a Principatelor Române Unite, în anul 1866.

Între anii 1948-1989, ziua de 23 august era considerată sărbătoarea naţională. După căderea comunismului, preşedintele de atunci, Ion Iliescu, a promulgat legea nr.10 din 31 iulie 1990 potrivit căreia ziua de 1 decembrie era declarată zi naţională şi sărbătoare publică. Ulterior, această dată a fost inclusă şi în Consituţia României din 1991, la articolul 12, alineatul 2.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata