Cauta

Liceele isi prezenta oferta educationala la Targul Liceelor si Targul Meseriilor PDF Imprimare Email
altLiceele botoşănene au venit azi în sprijinul absolvenţilor de gimnaziu în alegerea drumului ce îl vor uma după ce vor termina clasa a VIII-a. De la ora 12.00 la Colegiul Tehnic "Gh. Asachi" a început Târgul Liceelor şi Târgul Meseriilor.  Organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean, Târgul vine în sprijinul elevilor care vor lua o decizie în ceea  ce priveşte continuarea studiilor dar a şi carierei ce vor avea. La deschiderea oficială au fost prezenți și Mihaela Huncă, deputat PSD Botoșani, fost inspector școlar general al IȘJ, Liviu Toma, vicepreședintele Consiliului Județean, Daniela Beclea, subprefectul județului, Paula Gavriluță, inspector școlar general adjunct și inspectori școlari. "Este o bucurie pentru mine să mă aflu în această familie frumoasă a învăţământului botoşănean. Aşa cum bine ştiţi este o tradiţie ca în fiecare an să organizăm una dintre activităţile de orientare profesională şi anume Târgul Liccelor şi Meseriilor.
Vreau să îmi permiteţi mai întâi să vă mulţumesc pentru modul în care aţi organizat această activitate şi totodată că ne-aţi invitat şi pe noi să participăm"
, a spus Mihaeala Huncă.
VIDEO MIHAELA HUNCĂ

Târgul va acea loc azi până la ora 18.00 și mâine de la ora 10.00 la 14.00.
alt

alt

alt

alt

alt
alt

alt
 

VIDEONEWS

 
  PageRank Design by infobt.ro  
 
     
 
   Copyright © 2008, Toate drepturile rezervate Info Botosani
Design by windows vista forum and energiesparlampen