Cauta

Teatrul Mihai Eminescu are director cu acte PDF Imprimare Email
altTeatrul Mihai Eminescu are director cu acte. Un nou mandat a fost obţinut de Traian Apetrei cel care se află la conducerea unităţii culturale botoşănene de 11 ani. Acesta a promovat examenul pentru prelungirea mandatului, cu un total de 9,94 de puncte, fiind notat cu 10 la interviu și 9,88 la evaluarea proiectului de management. În noul mandat care este valabil de la data de 1 iunie 2017, Traian Apetrei îşi doreşte finalizarea lucrărilor la clădirea Teatrului. "Un nou mandat la Teatrul Mihai Eminescu înseamnă în principal atingerea a două obiective. Primul dintre ele, încheierea lucrărilor de reabilitare la teatru. Intrând aici și alternativa unei presiuni mediatice de proporții naționale, pentru a intra cât de cât în acest termen, în ceea ce privește clădirea. Cea de-a doua direcție importantă este ca actorii să păstreze forma bună pe care o au, să suportăm această stare de provizorat în care lucrăm acum pentru ca odată cu mutarea în clădirea consacrată, teatrul să capete strălucirea pe care a avut-o altă dată”, a declarat Traian Apetrei, directorul Teatrului Mihai Eminescu.
alt

alt
 

VIDEONEWS

 
  PageRank Design by infobt.ro  
 
     
 
   Copyright © 2008, Toate drepturile rezervate Info Botosani
Design by windows vista forum and energiesparlampen