Comisarii ANPC vor distribui pliante botosanenilor informandu-i in privinta drepturilor in calitate de consumatori

0 387

Joi a avut loc conferinta de presa a Autorității Nationale pentru Protectia Consumatorilor #ANPC, cu ocazia #Zilei_Mondiale_a_Drepturilor_Consumatorilor, care se aniverseaza pe 15 Martie.
La conferinta am participat in calitate de vicepresedinte alaturi de conducerea #ANPC: Marius Pirvu – Presedinte, Mihaela Irina Ionescu – Secretar General, Emil Nita – Vicepresedinte, Paul Anghel – Director General si Irina Chiritoiu – Director al Centrului European al Consumatorilor.
In cadrul conferinței au fost prezentate initiativele legislative pe care le-a conceput sau sprijinit Autoritatea, in ultimul an, si care este situatia directivelor europene aflate pe masa Consiliului Uniunii a carei Presedintie rotativa Romania o exercita, in aceasta perioada, si care cad in competenta ANPC. Presedintele ANPC a mentionat ca doua dintre aceste directive se afla deja in faza votului final, ceea ce reprezinta un castig deosebit atat pentru consumatori, cat si pentru Romania.
Apoi, au fost evidentiate noile activitati care fac parte din preocuparile uzuale ale ANPC, urmare a intrarii in vigoare a noului cadru legislativ: Directia pentru Solutionarea Amiabila a Litigiilor, Directia de Insolventa pentru Persoanele Fizice, Centrul European al Consumatorilor, proiect finantat atat de Comisia Europeana, cat si de statul roman, precum si Directia de Metale si Pietre Pretioase si Proces Kimberley.
De asemenea, au fost subliniate cateva dintre cele mai importante realizari ale ANPC din 2018 si inceputul anului 2019, rezultate ale controalelor din zona financiar-bancara, a marilor lanturi de magazine sau din domeniile destinate copiilor – locuri de joaca si jucarii -, pecum si planurile imediate pe care Autoritatea le are.
De asemenea, a fost prezentat programul de actiuni pregatite de Autoritate pentru a sarbatori Zilua Mondiala a Drepturilor Consumatorilor. Mai exact, atat in Bucuresti, cat si in fiecare oras resedinta de judet, comisarii ANPC vor merge, pe 15 Martie, in cele mai importante locuri din localitate, gari, scoli, universitati, parcuri, pentru a se afla in mijlocul cetatenilor, a imparti pliante si a vorbi cu ei, pentru a le afla parerile, in legatura cu modul in care le sunt respectate drepturile, in calitate de consumatori, si ce se poate face pentru ca acest lucru sa se intample cat mai des.
In Botosani, comisarii ANPC se vor afla la Uvertura Mall, Autogara Internațională Priscom, Gara Botosani, supermarketuri, mai apoi în dialog cu liceenii și elevii din judet.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata