Sanse reduse pentru un cadru didactic sa devina titular in scolile botosanene

0 261

Şanse reduse pentru un cadru didactic să devină titular al sistemului educaţional botoşănean. Pentru anul şcolar viitor sunt 1768 de posturi vacante, dintre care 1689 sunt vacante sau rezervate pe perioadă nedeterminată şi doar 79 sunt pe perioadă nedeterminată. Practic, doar cele 79 de posturi sunt titularizabile. Datele centralizate mai arată că din cele 1689 de posturi vacante pe perioadă determinată, 365 sunt complete (18 ore pe săptămână) şi 1324 incomplete. La posturile incomplete 1159 sunt vacante, în timp ce 165 sunt rezervate (ocupate de titulari care vor fi în anul şcolar viitor în concediu creştere copil/ concediu fără plată, sau sunt alte cadrelor care ocupă funcţii de conducere, îndrumare şi control).
„Noi suntem obligaţi să vacantăm toate posturile, care dacă unele înseamnă două – trei ore. Posturile incomplete pleacă de la două – trei ore până la 16 – 17 ore. Cadrele didactice îşi aleg din toată această listă. S-ar putea să existe cadre titulare care să aibă nevoie chiar de două – trei ore pentru a-şi completa norma. Conducerile şcolilor au anunţat toate posturile şi chiar orele libere. Există transparenţă în anunţarea acestora”, a declarat Gabriel Hârtie, inspector şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata