Bani pierduti de municipalitatea botosaneana

0 548

Primarul municipiului Cătălin Flutur a atras atenţia că municipalitea pierde de la bugetul naţional 9 milioane lei. Aceasta este concluzia pe care edilul a tras-o după ce Aconsultat o machetă a proiectului de buget unde a avut o surpriză. “Eu am văzut în schimb o machetă a bugetului care este la promulgare. Este incredibilă macheta respectivă, nouă când ni se calculează bugetul la Botoșani, la venituri proprii suntem trecuți cu 46 de milioane de lei. În condițiile în care, anul trecut, am realizat 37 de milioane de lei. Dintr-o dată avem vreo 9 milioane de lei, prinși la venituri proprii, de cine o fi făcut machetele și dacă mai avem 9 milioane în plus din punctul lor de vedere se închide bugetul. Foarte bună gândirea celor care au gândit macheta”, a declarat Cătălin Flutur. Municipalitatea are de pierdut din punct de vedere financiar ca urmare a scăderii impozitului pe venit. “Dacă luna trecută spuneam că am pierdut 2,3 milioane de lei pentru că nu ne-au venit cotele din impozitul pe venit, luna asta am mai pierdut 2 milioane. Deci avem undeva peste 4,3 milioane de lei pierdute, în primele două luni, de la impozitul pe venit”, suţine primarul Cătălin Flutur. Conform procedurilor legale posibil ca Primăria Botoșani să voteze bugetul undeva prin luna aprilie, situație fără precedent în administrația locală. “Eu nu am prins așa ceva. A mai fost un an cu întârziere dar parcă am reușit în luna martie să aprobăm bugetul”, a precizat edilul municipiului.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata