S-a votat : Cresc alocatiile copiilor

0 274

Plenul reunit al Parlamentului a adoptat, joi, un amendament la bugetul Ministerului Muncii pe anul 2019 prin care alocaţiile copiilor vor fi majorate începând cu 1 martie. Amendamentul a fost adoptat cu 123 de voturi „pentru”, 119 „împotrivă” şi o abţinere. Potrivit situaţiei votului, în favoarea amendamentului s-au exprimat parlamentari şi de la PSD, ALDE şi UDMR. Pentru copiii cu vârste până în doi ani alocația ar putea crește la 300 de lei, în timp ce copiii care au peste 2 ani vor primi o alocație de 150 de lei.  Sursa de finanţare indicată pentru majorarea alocaţiilor copiilor o reprezintă excedentul de 2.900.711.000 de lei înregistrat de bugetul asigurărilor sociale. Bugetul Ministerului Muncii a fost adoptat de plenul reunit cu 265 de voturi favorabile, 8 împotrivă şi 6 abţineri.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata