O noua parcare este cu plata in municipiul Botosani

0 474

De săptămâna aceasta şoferii vor trebui să plătească parcarea într-o nouă parcare a municipalităţii. Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului, a anunţat că de luni parcarea de la Piaţa Viilor a redevenit una cu plată. Aici a fost amplasat un parcometru la care şoferii vor putea achita contravaloarea parcării. “La Piaţa Viilor a fost instalat un un parcometru de la bazar, unde erau două parcometre cu locuri foarte puține de parcare. În această parcare sunt în jur de 25 de locuri de parcare”, a declarat Cosmin Andrei.

La parcările cu plată tariful este 1,5 lei pe oră. Abonamentele pentru locurile de parcare din parcările cu plată pleacă de la 10 lei pe zi şi ajung până la 100 de lei pe lună. Cei care vor opta pentru plata prin SMS, vor plăti 0,35 de euro pentru o oră (aproximativ 1,82 de lei pe oră). Pentru aceasta, este necesar un mesaj la numărul 7420, în textul mesajului urmând a fi trecut codul 293 urmat de numărul maşinii.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata