Masina urmarita de politistii rutieri la Saveni

0 395

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, în colaborare cu poliţiştii de frontieră au organizat, joi, în zona oraşului Săveni mai multe filtre, în vederea depistării şi identificării persoanelor care transportă ilegal ţigarete de contrabandă.

În acest context, poliţiştii au efectuat semnal regulamentar de oprire faţă de un vehicul care circula pe raza oraşului Săveni, al cărui conducător auto a ignorat însă semnalele echipajului, continuându-şi deplasarea. Echipajul de poliţie a pornit în urmărirea acestuia, vehiculul fiind găsit abandonat pe un teren viran împrejunuit, la distanţa de aproximativ 4 km de oraşul Săveni. În imediata apropiere a autoturismului, într-o zonă de vegetaţie, au fost identificate 8.500 de pachete de ţigarete de diferite mărci, de provenienţă duty free.

Atât autoturismul cât şi ţigaretele au fost ridicate de poliţişti, conform prevederilor Codului de Procedură Penală, în vederea continuării cercetărilor.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia şi se efectuează activităţi investigative specifice în vederea identificării persoanei care a condus autoturismul respectiv, pentru tragerea acesteia la răspundere penală.

Valoarea totală a bunurilor confiscate este de aproximativ 104.000 lei.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata