COMUNICAT: “Ne dorim ca ALDE să obțină cel puțin 15% la alegerile pentru Parlamentul European”

0 251

Anul acesta ne aflăm într-un moment decisiv pentru viitorul României, atât în plan intern, cât și european. Suntem la o răscruce, iar deciziile pe care le vom lua cu toții în următoarele luni vor defini viitorul țării și reprezentarea europeană a României pentru anii ce vor urma.

Alegerile europarlamentare vor fi un examen important pentru ALDE. Ne dorim ca ALDE să obțină cel puțin 15% la alegerile pentru Parlamentul European și să avem 5 sau 6 parlamentari în viitorul Parlament European.

Potrivit unei simulări publicate de politico.eu și care se bazează pe o agregare a sondajelor de opinie naționale, având un algoritm special care prognozează procentele pe care le va obține fiecare partid la scrutinul european, PSD ar câștiga alegerile pentru Parlamentul European cu 29,16% (11 mandate), mult sub scorul obținut la ultimul scrutin de acest tip, urmat de PNL cu 21,58% (8 mandate) și ALDE cu 10,07% (4 mandate).

Examenul de maturitate pentru ALDE a fost dat în 2016. Am intrat în Parlamentul României de la prima încercare, fiind o performanță la care au contribuit toți colegii. Dar trebuie să facem pasul mai departe.

România are nevoie de reprezentanți în instituțiile europene care se bat pentru români, pentru drepturile lor.

Aceasta va fi linia promovată de ALDE în viitorul mandat al Parlamentului European, însă pentru a fi prezenți acolo avem nevoie de implicarea tuturor membrilor ALDE.

#ALDE #BOTOSANI#AlegerileEuroparlamentare #ParlamentulEuropean #România

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata