Europarlamentarul ALDE Norica Nicolai: „Ceea ce clasa politică românească trebuie să înțeleagă este faptul că, această mare sărbătoare trebuie să reprezinte un îndemn la unitate”

0 55

Europarlamentarul #ALDE, Norica Nicolai: „Ceea ce clasa politică românească trebuie să înțeleagă este faptul că, această mare sărbătoare trebuie să reprezinte un îndemn la #unitate și coeziune socială. Ceea ce azi și mâine trebuie să ne unească este respectul față de cei care au murit pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori, respectul pentru zestrea moștenită și nu în ultimul rând imensa gratitudine pe care le-o datorăm înaintașilor noștri. Este imperios ca în acest moment să facem o introspecție, să ne redescoperim identitatea națională, să realizam că numai în unire se află puterea, demnitatea și binecuvântarea unui popor. Este timpul să conștientizăm că doar o mai bună cunoaștere a identității și a demnității naționale ajută un popor să se dezvolte și să dăinuie în istorie, intrând în dialog demn și constructiv cu alte popoare.

A venit momentul să căutam fiecare ce ne unește și nu ce ne dezbină, ce ne apropie și nu ce ne îndepărtează, să căutam respectul și nu ura și să dăm țării ceea ce merită nu numai azi, ci în fiecare zi!”

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata