Naveta cu riscuri pentru elevii botosaneni

0 58

Drumul la şcoală se dovedeşte a fi unul plin de riscuri pentru unii elevi. Cei mai mulţi fac naveta cu microbuze şcolare vechi sau cu maşini maxi taxi aglomerate. La nivelul judeţului ar mai fi necesare 32 de microbuze şcolare. Deşi la ora actuală sunt 102 astfel de mijloace de transport acestea sunt insuficiente, multe dintre ele fiind vechi şi nu mai fac faţă cerinţelor.

„Sunt localităţi care nu au deloc, sunt care nu mai fac faţă la ceea ce au nevoie acum, sunt foarte vechi pentru că au fost foarte solicitate. A crescut numărul de elevi, aşa cum este la Truşeşti, şi chiar dacă au microbuz nu fac faţă la tot efectivul de elevi. Şi la Corni avem o astfel de situaţie. Instituţia Prefectului a înaintat către Ministerul Dezvoltării urmează acum să demareze acel program care a mai fost. Ministerul a solicitat la nivelul fiecărui judeţ necesarul de microbuze şcolare pe fiecare UAT. În momentul de faţă ne descurcăm cu ce avem. Întradevăr parcul auto este învechit şi apar probleme”, a declarat Gabriel Hîrtie,inspector şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean. În acelaşi timp elevii care fac naveta între comune diferite trebuie să achite o diferenţă pentru abonamentul lunar. „Sunt nemulţumiri ale operatorilor de transport dar este o legislaţie care trebuie respectată. Sunt nemulţumiţi de costul pe kilometru dar şcoala nu poate deconta mai mult decât prevede acea Hotărâre de Guvern şi din păcate sunt cazuri în care plătesc părinţii pentru a acoperi acea diferenţă, vorbim de cei care fac naveta între UAT-uri nu în cadrul aceluiaşi UAT, unde în mod normal elevii sunt transportaţi cu microbuzele şcolare”, a completat inspectorul şcolar general al IŞJ.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata