Sarbatoare la Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Botosani – VIDEO –

0 308

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani este în sărbătoare. În an Centenar instituţie de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Botoşani, împlineşte 50 de ani activitate. Timp de două zile sunt, marţi şi miercuri, au loc manifestări aniversare care reflectă acvitatea de la înfiinţarea instituţiei, aniversare ce stă sub semnul responsabilităţii, profesionalismului şi al tradiţiei. La deschiderea manifestărilor ce a avut loc în această dimineaţă au luat parte președintele CJ, Costică Macaleți, prefectul Dan Șlincu, primarul Cătălin Flutur, primari din judeţ, directori ai centrelor de cultură din țară, șefi ai instituțiilor de cultură județene, coregrafi, instructori și reprezentanți ce promovează activitățile culturale din județul Botoșani. Sărbătoarea nu şi-a propus numai derularea momentelor festive, ci şi promovarea valorilor fundamentale ale poporului român la 100 de ani de la făurirea României Întregite. În deschidere a luat cuvântul Cornelia Ciobanu, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani. În continuarea au adresat câteva cuvinte reprezentanții Institutului Național al Patrimoniului: Ștefan Bâlici, manager și Oana Gabriela Petrică, director adjunct, prefectul Dan Șlincu, președintele CJ Costică Macaleți, primarul Cătălin Flutur.

Dan Şlincu : „Este bine cunoscut faptul că unul din punctele la care Botoșaniul excelează și la care este cunoscut atât pe plan național cât și pe plan internațional este cultura. Și nici nu poate fi altfel pentru că până la urma urmei județul nostru poate fi considerat leagănul mai multor personalități și genii. Tocmai de aceea rolul acestei instituții, rolul domniei voastre  care vă ocupați de conservarea și de promovarea culturii este unul foarte important și pentru faptul că trebuie, avem o datorie morală să ne respectăm istoria, să ne respectăm cultura și tradițiile”.

Cătălin Flutur : „Este o ocazie pentru noi foarte frumoasă să participăm la această manifestare. O să vă spun de ce. O să vă spun că fără dv am fi mai triști, fără dv noi, primarii, n-am prea știut ce să facem. De foarte multe ori ne-ați scos, cum se spune. Când orașul era trist, când nu aveam activități așa ca din neant apăreați dv cu o multitudine de activități și când spun dv nu mă refer doar la actuala conducere a Centrului, mă refer la toți cei care au trudit de-a lungul timpului acolo și întotdeauna am fost mândri de ceea ce faceți și ne alocam și noi o parte din merite spunându-le celor din țară, mulți care veneau la Botoșani și întotdeauna am spus ce avem aici”

Costică Macaleţi : Dragi, invitați de peste hotarele județului Botoșani: Bine ați venit la Botoșani! La anul să vă rezervați o săptămână să vizitați Botoșaniul că aveți ce vedea.  Judeţul Botoşani este un județ care a păstrat tradițiile în continuare și cei care sunt mai de vârsta mea ne amintim că toate nunțile se făceau cu fanfare și ne bucurăm că în județul Botoșani se țin vii fanfarele din comune și aș vrea să le mulțumesc primarilor pentru acest lucru și celor care se ocupă de menținerea trează a acestor fanfare”

Cornelia Ciobanu : „Avem misiunea de a transmite din generaţie în generaţie tradiţiile neamului nostru, conştienţi fiind de faptul că nu există viitor fără trecut. Prezenţa dv-tră la aniversarea a 50 de ani de existenţă ne confirmă că Centrului Judeţean de Creaţie Botoşani are un viitor cert şi de faptul că folclorul şi tradiţiile populare ale românilor nu vor muri niciodată”

Organizatorii au înmânat distincţii persoanelor care au avut contribuții semnificative în derularea activităţii Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale sau care au avut un rol important în susținerea culturii locale. Nu au lipsit momentele muzicale și coregrafice ce au fost susținute de Grupul vocal bărbătesc „Arcașii” din Vorona, Ansamblul „Balada Nouă” și „Fetele din Botoşani”. În același timp a avut loc vernisajul expozițiilor: etnografică, fotografică și carte editată de către instituţie. Mâine invitații vor participa la colocviul „Patrimoniu cultural imaterial – identitate și valoare” și vor merge la atelierul de olărit din municipiu și atelierul de ţesut din Todireni, județul Botoşani.

VIDEO CATALIN FLUTUR

VIDEO CORNELIA CIOBANU
VIDEO DAN SLINCU
VIDEO COSTICA MACALETI

    

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata