Noua taxă auto nu va mai putea fi atacată în instanţă

0 369

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a anunţat că instituţia pregăteşte, în colaborare cu alte ministere, noua taxa auto 2019, astfel încât aceasta să nu încalce regulile internaţionale.
Drept urmare, noua taxă auto nu va mai putea fi atacată în instanţă de români.

Există un grup de lucru din care fac parte şi colegii noştri de la Ministerul Finanţelor, de la Ministerul Justiţiei, Transporturilor, un grup de lucru la care s-au adăugat şi producătorii din România de autovehicule, dar şi ONG-urile care au făcut studii privind calitatea aerului, astfel încât să găsim o variantă (de taxă auto – n.r.) care să nu mai poată fi atacată din punct de vedere al justiţiei şi să nu fie combătută de nimeni”, a declarat ministrul Mediului. Taxa auto 2019 va fi implementată între 1 ianuarie şi 31 martie 2019, potrivit unui anunţ al ministrului Mediului.

Formula de calcul pentru noua taxă va fi gata până la sfârşitul acestui an şi, potrivit unor surse guvernamentale, va depinde de mai mulţi factori printre care norma de poluare, emisii sau capacitate cilindrică.
Ministrul de Finanţei, Eugen Teodorovici, anunţase că unele dintre propunerile pentru noua taxă auto 2019 sunt foarte bine puse la punct şi nu îi vor discrimina pe românii care îşi cumpără maşini second-hand.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata