Bani in loc de parinti : Tot mai multi elevi din Botosani au parintii plecati la munca in strainatate

0 481

Peste 7.000 de copii din judeţul Botoşani duc dorul părinţilor plecaţi în străinătate. Cei mai norocoşi rămân în ţară cu un singur părinte, însă dragostea şi afecţiunea pe care ar trebui să le primească de la cei care ar trebui să le poarte primii paşi în viaţă sunt rupte în jumătate. Mai puţin norocoşi sunt cei care au ambii părinţi plecaţi în străinătate, care ajung să caute modele, în cazurile fericite, la bunici sau la rudele în grija cărora au rămas. Alţii însă, nefiind supravegheaţi, ajung să se înconjoare de anturaje periculoase, în căutarea aprecierii sau dragostei pe care nu le găsesc acasă. Aceştia sunt copiii care renunţă la şcoală, fie pentru că nu are cine să-i îndrume şi să-i supravegheze, fie pentru că iau modelul părinţilor care, şi cu opt sau zece clase, reuşesc să aibă maşină personală şi mai mulţi bani decât profesorii lor.
La nivelul judeţului Botoşani, conform datelor prezentate de Gabriel Hârtie, inspector şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean, în cadrul şedinţei cu directorii unităţilor şcolare, în martie 2018, figurau în evidenţe 7.389 de elevi botoşăneni cu părinţii plecaţi în străinătate, reprezentând 10,87% din populaţia şcolară. În decembrie 2017, numărul acestora era de 6.811 (10% din populaţia şcolară). Dintre aceştia, 1029 au ambii părinţi plecaţi, 1095 au părintele unic susţinător al familiei plecat. Cei mai mulţi copii, 5265, au un singur părinte aflat la muncă în străinătate. „Vorbim de copiii care au unul, sau ambii părinţi plecaţi în străinătate, sau situaţii în care au un singur susţinător legal şi acela este plecat. Toate acestea se răsfrâng, din păcate, şi asupra riscului de abandon şcolar. Sunt copii care au fost lăsaţi acasă şi atunci parcursul lor şcolar este afectat. Colegii mei trebuie să ştie ce fac aceşti elevi şi în afara orelor de curs, în special vorbim de copiii care au ambii părinţi plecaţi, cine are grijă de ei. La şcoală stau câteva ore, important este să vedem ce fac aceşti copii şi după ce pleacă de la cursuri”, a declarat Gabriel Hârtie.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata