FSLI : N-avem nevoie de bâjbâieli în măsurile noului ministru al Educaţiei. Să fie profesionist

0 110

FSLI susţine că prin demisia ministrului Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, sistemul naţional de învăţământ nu trebuie să fie destabilizat. FSLI cere Guvernului să propună cu “mare responsabilitate” persoana care va conduce ministerul Educaţiei, precizând că acesta trebuie să fie un profesionist.

“Considerăm că educaţia din România are nevoie de stabilitate şi de coerenţă în măsurile care vor fi întreprinse în perioada următoare. O reformă reală în sistemul de învăţământ nu poate fi făcută cu schimbări de la o zi la alta şi cu oameni care nu pot continua proiectele care au fost deja discutate cu partenerii sociali”, se arată într-un comunicat de presă trimis, joi, de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).

Federaţia face un apel către reprezentanţii Guvernului, astfel încât să propună cu “mare responsabilitate” persoana care va ocupa portofoliul de la Educaţiei

“Trebuie să fie un profesionist, un bun cunoscător al sistemului de învăţământ, un om onest, transparent şi deschis dialogului social, care îşi doreşte ca şcoala românească să evolueze şi care nu ocupă doar o funcţie politică”, se mai arată în comunicatul de presă.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata