Referendumul ar putea aduce o zi libera pentru elevi

0 197

Autorităţile judeţene au demarat pregătirile pentru referendumul din 6 şi 7 octombrie. În cadrul şedinţei de astăzi a Colegiului prefectural, prefectul Dan Şlincu a cerut explicații de la Gabriel Hârtie, inspector şcolar general, cu privire la eventuala  suspendare a cursurilor în şcolile unde vor fi amenajate secţii de votare. „Experienţa celorlalte alegeri ne-a demonstrat că nu au fost probleme majore după alegeri. Într-adevăr sunt două zile de referendum şi luăm în calcul eventual suspendarea cursurilor în unităţile de învăţământ care lucrează în două schimburi. În funcţie de ora la care se va stabili să se predea şcolile vineri, putem lua în calcul acest lucru, dar eu zic că nu vor fi disfuncţii majore. Oricum, pe 5 octombre unităţile de învăţământ vor sărbători Ziua Naţională a Educaţiei, prin manifestări specifice, extraşcolare”, a declarat Gabriel Hârtie.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata