Nemultumiri salariale ale personalului nedidactic din scoli

0 209

Personalul nedidactic din şcolile botoşănene a început anul şcolar cu nemulţumiri în privinţa salariilor, acestea nefiind rezolvate nici în urma protestului din luna iunie.  Nemulţumirile pleacă de la excluderea de la majorarea salarială din martie 2018, acordată doar personalului didactic şi didactic auxiliar. Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învăţământ susţine că există posibilitatea unei noi acţiuni de protest la Prefectură dar că sunt şi şcoli unde oamenii sunt dispuşi să apeleze la forme de protest spontan. „Chiar înainte de debutul anului şcolar am discutat cu colegi care m-au întrebat ce s-a rezolvat în cazul lor. Le-am prezentat răspunsurile primite de la ministerele Muncii şi Educaţiei, în care se regăsesc unele prevederi din legea salarizării. În fapt, nu avem o rezolvare la această problemă. În perioadă următoare vom demara pregătirile pentru un nou protest care să fie organizat la începutul lunii octombrie. Cred că lucrurile nu se vor rezolva până la sfârşitul anului. E o problemă de lege a salarizării, dar nu s-a rezolvat nimic. Unii colegi nu exclud posibilitatea de a recurge la forme de protest spontan, să refuze să lucreze, să facă curăţenie”, a declarat Liviu Axinte.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata