Românii încă pierd bani când îi depun la bancă

0 157

Băncile din România fac bani buni din diferenţa de dobândă dintre credite şi depozite. Media dobânzilor la depozitele populaţiei ajunge la 1,33% pe an în cazul economiilor noi, constituite pe maximum un an, în timp ce media dobânzilor la creditele noi este de 9,11% pentru împrumuturile de maximum un an, potrivit datelor BNR. Diferenţa de 7,78% puncte procentuale este câştigul bancherilor la care nu par dispuşi să renunţe prea uşor.

Potrivit jurnalul.ro, românii continuă să piardă bani dacă-şi duc economiile la bancă, în special la băncile din Top 10, care se bucură de o mai mare încredere din partea clienţilor. Cea mai mare dobândă practicată în prezent de o bancă românească din Top 10 pentru un depozit în lei la termen pe 12 luni ajunge la 2,02%, aceasta fiind oferită de Banca Transilvania, în condiţiile în care inflaţia anuală a ajuns la 5,4%. Practic, oricine-şi duce banii la o bancă majoră iese pe minus, adică după 12 luni ajunge să ia mai puţin decât a dus, dacă luăm în considerare comisionul de retragere şi inflaţia.Cine vrea să nu piardă prea mult e nevoit să-şi ducă economiile la băncile mici, de nişă, care se luptă să-şi atragă clientela. Cea mai mare dobândă este oferită de TBI Bank, aici dobânda anuală efectivă ajungând la 3,25%, dacă se retrag banii în ziua scadentă. Însă, chiar şi în această cea mai favorabilă ofertă, tot se pierd bani dacă luăm în calcul şi inflaţia.

Cine depune la bancă 75.000 de lei pentru o perioadă de un an pleacă acasă cu maximum 2.193 de lei, dacă-şi retrage banii fix în ziua în care expiră depozitul sau poate pierde 243 de lei, dacă nu poate să-şi retragă banii la data scadentă. La Banca Transilvania, câştigul este de 975 de lei. Inflaţia transformă însă şi câştigul în pierdere.

Preţul creditelor a ajuns la cer

Nu aşa stau lucrurile şi pentru cei care vor să împrumute bani de la bănci, care sunt nevoiţi să scoată din ce în ce mai mulţi bani din buzunare pentru a-şi achita ratele. ROBOR-ul la trei luni, care intră în formula de calcul al creditelor de consum, a crescut în ultimul an cu 2,14% puncte procentuale de la 0,97% pe an, cât era pe 11 septembrie 2017, la 3,11%, cât a fost ieri. Aceste creşteri spectaculoase s-au simţit rapid în buzunarele românilor, care acum trebuie să dea cu 35% mai mult dacă vor să ia un credit de consum.

Cine împrumută de la bancă 75.000 de lei pentru un an plăteşte un DAE (care include dobânda, plus toate taxele şi comisioanele) de minimum 8,93% la Garanti Bank şi maximum 23,88% la Idea Bank (are şi costul asigurării inclus). Concret, cine ia 75.000 de lei de la bancă pentru un an va da înapoi între 78.000 şi 83.362 de lei, adică un plus de 3.000-8.362 de lei.

Este bine de ştiut şi faptul că se plăteşte mai mult băncii cu cât perioada pe care se ia împrumutul creşte. Pentru aceiaşi bani, 75.000 de lei, luaţi pe cinci ani, se plăteşte între 89.454 şi 106.244 lei, în funcţie de bancă.

 

Bancherii spun că piața are un exces de lichiditate, în condițiile în care există 7 lei în credit pentru fiecare 10 lei în depozite, dar că distribuția lichidităţii nu este egală la nivelul băncilor. În acest context, băncile care au nevoie de lichiditate vor crește primele dobânzile la depozite.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata