Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru consideră că Liviu Dragnea ar trebui sa facă un pas în spate

0 808

Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru consideră că preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea, ar trebui să facă un pas în spate şi se declară nemulţumit că în calitate de parlamentar nu a fost niciodată consultat cu privire la deciziile politice, relatează Agerpres. Parlamentarul botoşănean susţine că nu va demisiona din PSD, însă spune că va încerca să lupte din interior pentru reformarea partidului.Nu am fost niciodată consultaţi. „Nu am fost niciodată luaţi în seamă. S-a trecut peste noi ca şi parlamentari. Eu am mai tras un semnal de alarmă mai demult. Nu a vrut nimeni să mă bage în seamă. Cred că trebuie să ţină cont şi de sfaturile noastre, de ideile noastre, pentru că nu suntem totuşi luaţi de pe stradă. Suntem parlamentari PSD, avem o vechime în partid foarte îndelungată, am făcut multe pentru acest partid şi nu sunt de acord să fiu batjocorit, umilit de către o parte din colegii mei. (…) Nu mă gândesc la o plecare din partid. Eu mă gândesc să rămân în partid să mă lupt cu cei care nu vor binele partidului, care urmăresc mai mult interesul personal. De aceea, voi face tot ce stă în puterile mele pentru a reuşi să repun partidul şi la nivel de Botoşani şi, alături de ceilalţi colegi, la nivel de ţară, acolo unde îi este locul”, a afirmat Rotaru, miercuri, pentru AGERPRES.

 

În acelaşi timp, acesta s-a arătat solidar cu primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, aflată în divergenţă cu conducerea partidului.

 

„Susţin şi demersul doamnei Gabriela Firea, pentru că nu se mai poate cu atâtea lucruri care se întâmplă în interiorul partidului şi, dacă nu vom aplica rapid o strategie să schimbă anumite lucruri, vom avea de pierdut cu toţii”, a adăugat Răzvan Rotaru.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata