Traficanți de țigări opriți de polițiștii de frontieră la granița de est

0 229

 

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit și confiscat, în urma unor acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 21.930 pachete cu ţigări de contrabandă, în valoare totală de 239.847 lei.

Ieri poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi – I.T.P.F. Iași, acţionând în baza unor informaţii, au organizat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 19.45, polițiștii de frontieră au observat pe direcţia localităţii de frontieră Hilişeu Crişan, mai multe persoane care transportau în spate colete voluminoase, iar altele, călare pe cai, aşteptând preluarea pachetelor.

Deși colegii noștri au efectuat somații legale de oprire, persoanele au abandonat coletele cu țigări și au fugit, motiv pentru care poliţiştii de frontieră au folosit armamentul din dotare, fiind trase şase focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea reglementărilor legale în vigoare. În zonă au fost descoperite abandonate trei colete cu ţigări.

În urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 99.600 ţigarete (4.980 pachete), în valoare totală de aproximativ 46.274 lei.

 

* În această dimineaţă, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi Prut – I.T.P.F. Iași au observat cu ajutorul camerei de supraveghere ce funcţionează pe principiul termoviziunii, mai multe persoane care transportau în spate colete voluminoase, de la malul râului Prut către drumul de acces din localitatea Miorcani.

Poliţiştii de frontieră s-au deplasat imediat în zonă, însă persoanele au reuşit să se sustragă interceptării poliţiştilor, iar colegii noştri au găsit abandonate mai multe colete cu țigări, în apropierea drumului.

În urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 320.000 ţigarete (16.000 de pachete), în valoare totală de aproximativ 185.708 lei.

 

Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar cercetările sunt continuate în cele două cauze sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat sub coordonarea procurorului de caz, pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în activitatea infracţională.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata