Lucrarile la drumurile judetene verificate de vicepresedintele CJ

1 264

Vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, Dorin Birta, a fost prezent astăzi pe șantierele obiectivelor de investiții ”Reabilitare pod peste râul Jijia” pe DJ 292, în comuna Broscăuți, respectiv pe DJ 298 tronsonul Dumeni – Cordăreni, pentru a verifica stadiul la care au ajuns lucrările de reabilitare, respectiv de turnare a covorului asfaltic.

Astfel a constat faptul că lucrările de reabilitare a podului de la Broscăuți se desfășoară conform graficului, una dintre cele mai recente acțiuni a fost aceea de aducere pe șantier a grinzilor podului, acestea urmând să fie instalate în zilele următoare.

Reamintim că proiectul de reabilitare a podului din Comuna Broscăuți este finanțat prin PNDL II, valoarea contractului de lucrări fiind de 1.937.787,02 lei, la care se adaugă T.V.A. în valoare de 368.179,54 lei, iar lucrările sunt executate de asocierea de firme SC Conhidro SRL și SC Construcții Feroviare Drumuri Poduri SRL.

În ceea ce privește lucrările de asfaltare a drumului județean DJ 298, tronsonul Dumeni – Cordăreni, și acestea sunt într-o etapă destul de avansată. Începute săptămâna trecută, lucrările de turnare a covorului asfaltic au ajuns la această dată la km 7. Asfaltarea întregului tronson, ce măsoară 10 km, va fi finalizată pană la sfârșitul aceste săptămâni.

De asemenea, astăzi dimineață, la ora 10:00, s-a predat și amplasamentul în vederea demarării lucrărilor de modernizare pe DJ 291 D Ibănești – Cristinești, urmând ca asocierea de firme S.C. Big Conf S.R.L., S.C. Cornell`s Floor S.R.L., S.C. Transporturi Auto S.A. și S.C. Conrec S.A., în care S.C. Big Conf S.R.L. este lider de asociere, să procedeze la începerea lucrărilor de modernizare a tronsonului pe o lungime de 5 km.

Proiectul este finanțat prin PNDL II, iar valoarea contractului de lucrări este de 7.556.233,10 lei, la care se adaugă T.V.A. în sumă de 1.435.684,29 lei. Termenul de execuție a lucrărilor este de 24 de luni.

Sunt mulțumit de modul în care se desfășoară lucrările și de ritmul în care au avansat de la reluarea lor, după perioada cu fenomene meteo nefavorabile. Deși din cauza vremii s-au înregistrat anumite întârzieri, am primit asigurări de la toți constructorii, că acestea vor fi recuperate pe parcurs și că vor respecta termenele asumate prin contractele de lucrări. Sunt convins că la expirarea acestor termene ne vom putea bucura cu toții de aceste investiții și de condiții normale de trafic.” a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, Dorin Birta.

 
 
1 Comentariu
  1. Chisalita Ioan Spune

    Poate domnul vice președinte vizitează și drumul județean reabilitat recent care face legătura între Stauceni si Costești.Ce ati scris dumneavoastră se confirmă putin.stiri de botoșani

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata