Povestea tragică a românilor bucovineni fugiţi din calea ruşilor acum jumătate de secol. „Nici lacrimi nu mai aveam“

0 564

Satul Mihai Viteazu din comuna Ungureni, judeţul Botoşani, este considerat un adevărat memorial al durerii. Este o localitate formată integral din refugiaţi şi urmaşi ai acestora, din Ţinutul Herţa, astăzi parte a Ucrainei. Sunt oameni care, acum opt decenii, au fugit din calea ocupaţiei sovietice, luând calea exilului, a sărăciei şi a morţii. Poveştile păstrate de ultimii refugiaţi rămaşi încă în viaţă sunt cutremurătoare.Satul Mihai Viteazu este o localitate mică din comuna Ungureni, judeţul Botoşani, cu o populaţie îmbătrânită, majoritatea locuitorilor sunt în a opta decadă a vieţii lor. Fiecare localnic este însă amintirea vie a unei istorii zbuciumate a poporului român în pragul celui de-Al Doilea Război Mondial. Fiecare sătean din Mihai Viteazu este un document istoric în sine, prin amintirile şi experienţele trăite acum aproape opt decenii. Şi asta fiindcă satul Mihai Viteazu a fost întemeiat în 1939-1940 de refugiaţii din Proboteşti, o localitate din ţinutul Herţa.

La acea vreme, cei mai mulţi erau doar nişte copii care au plecat, de mână cu părinţii lor, din calea ocupaţiei sovietice. Au lăsat în urmă agoniseala de-o viaţă a lor şi a înaintaşilor. Au plecat doar cu hainele de pe ei, fără animale, bagaje sau amintiri. Până şi încălţările le-au fost tăiate, spune unul dintre refugiaţi. Mulţi au murit pe drumul exilului, alţii au îndurat sărăcia şi au dus în spate traume greu de explicat în cuvinte. Au luat-o de la capăt în satul Mihai Viteazu, într-un judeţ agricol măcinat de război, foamete şi lipsuri. Mulţi spun că a fost o minune că au reuşit să supravieţuiască, mâncând buruieni de pe câmp şi adăpostindu-se în bordeie.

Astăzi, orice amintire a trecutului îi răscoleşte. Când li se vorbeşte de Proboteşti, satul lor din comuna Târnauca, judeţul Dorohoi la acea vreme, din ţinutul Herţa, se ghemuiesc ca nişte copii şi plâng tăcut. „Pentru ei, chiar dacă au trăit mare parte a vieţii lor aici, la Botoşani, amintirea ţinuturilor natale este ca o rană vie care nu se va închide niciodată. Oamenii care locuiesc în Mihai Viteazu sunt veniţi aproape toţi din Proboteşti. În două valuri au venit. Prima dată în 1940, când ruşii au năpădit satele, iar localnicii nu au vrut să stea sub ocupaţie rusească. Au preferat să plece şi să îndure greutăţile aici, printre români. Pentru ei, sistemul sovietic era ceva de neacceptat. Când armatele române au recucerit, în 1941, Bucovina de Nord, o parte s-au întors acasă la Proboteşti. Dar în 1944 au plecat din nou, în cadrul celui de-al doilea val de refugiaţi care fugeau tot din calea ruşilor“, explică Maria Zoiţanu, o bună cunoscătoare a istoriei comunei Ungureni.

Proboteşti, un sat de ţărani gospodari

În anul 1939, satul Proboteşti făcea parte din ţinutul Herţa, judeţul Dorohoi. Era o localitate prosperă, de ţărani români gospodari. „Era un sat bogat, cu gospodării frumoase. Pădurea era lângă şi erau nişte zăvoaie în care noi, copiii, am trăit cele mai frumoase momente. Aveam aproape 10 ani când am plecat din Proboteşti, dar nu am să uit niciodată frumuseţea acelor locuri. Oamenii avea multe vite şi erau mereu curaţi. Erau şi credincioşi, nimeni nu lipsea de la Biserică“, îşi aminteşte Eva Apopei, o localnică din satul Mihai Viteazu, refugiată din Proboteşti odată cu venirea trupelor sovietice. La Proboteşti agricultura era extrem de bine dezvoltată. Oamenii satului şi-au permis să strângă bani şi să-şi construiască propria moară de mare capacitate.

Au făcut o obşte, la care au participat toţi cu capital, un soi de asociere de astăzi, şi au cumpărat tractoare, batoze şi numeroase alte utilaje agricole. Oamenii din Proboteşti au achiziţionat şi armăsari de prăsilă, inclusiv unul de rasă belgiană, dar şi tauri de diferite rase. Aveau un agronom şi se practica o agricultură modernă. La Proboteşti funcţiona şi o bancă populară, numită „Înaintarea“ şi care în anul 1939 avea aproape 1.000 de deponenţi. Legătura dintre sate se făcea cu autobuze care circulau regulat, iar ţăranii înstăriţi îşi trimiteau copiii la învăţătură la licee din Cernăuţi sau din Iaşi şi mai apoi la Universitate.

Soarta acestui sat prosper din România interbelică a fost însă pecetluită în vara lui 1939. Ca urmare a pactului Ribbentrop-Molotov, sau mai precis a înţelegerii dintre Germania Nazistă şi Rusia Sovietică, ruşii primeau undă verde pentru anexarea Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a ţinutului Herţa. Zvonurile circulau prin Proboteşti, aduse de refugiaţi de la graniţa poloneză. Oamenii locului erau îngrijoraţi, mai ales că auziseră că sovieticii confiscau pâmântul şi vitele ţăranilor, iar pe unii îi şi deportau. La 29 iunie 1940, inevitabilul s-a produs, iar în urma ultimatumului adresat de sovietici guvernului român, s-a trecut la anexarea Bucovinei de Nord şi a Ţinutului Herţa.

Sursa adevărul.ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata