Au fost reluate lucrările de asfaltare pe drumurile județene

0 651

 După fenomenele meteo nefavorabile ce au impus o întrerupere a lucrărilor de plombare și turnare de covoare asfaltice pe drumurile județene din județul Botoșani, constructorii au intrat din nou în șantiere.

Vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, Dorin Birta, a efectuat astăzi o vizită în teren pentru a verifica stadiul lucrărilor pe drumurile județene constatând că pe drumul județean DJ 298 se lucrează în forță. Mai precis, pe tronsonul Dumeni – Cordăreni, unde constructorul a turnat strat de covor asfaltic pe o lungime de aproximativ 4 km, dintr-un total de 10 km.

Conform graficului de lucrări, acestea vor fi finalizate până la sfârșitul săptămânii viitoare, urmând ca utilajele să fie transferate pe DJ 293, tronsonul Dumeni – Havârna, pe care se va turna covor asfaltic pe o lungime de 10 km.

”Sunt bucuros că au început să vină veștile bune de la meteorologi și că în perioada următoare vremea va fi prielnică pentru continuarea lucrărilor. Ne dorim să reușim îndeplinirea tuturor obiectivelor de investiții în infrastructura rutieră județeană, pe care ni le-am propus, iar cetățenii județului să circule în condiții normale pe cât mai mulți kilometri de drum județean.”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean, Dorin Birta.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata