Amenzi mai mari pentru cei care aruncă deşeuri în lacuri şi păduri

0 324

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat, vineri, că persoanele care aruncă deşeuri în zonele turistice trebuie să primească amenzi foarte mari, iar legislaţia în acest sens trebuie înăsprită.

 

Întrebată, vineri, cum s-a ajuns la situaţia în care foarte multe deşeuri au fost găsite în lacurile de acumulare după inundaţii, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat că „lacurile de acumulare nu ţin de Ministerul Mediului”.

 

„Ministerul Mediului face însă controlul asupra tuturor celor care încalcă legea, care aruncă PET-uri şi deşeuri în albia râurilor sau în păduri (…) Chiar săptămâna aceasta am emis un ordin prin care colegii mei de la Garda Naţională de Mediu şi de la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului să meargă în ţară şi să vadă exact locurile în care, în urma inundaţiilor, s-au strâns astfel de deşeuri.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata