Parcarile cu plata pot deveni functionale : Eltrans va decide de cand

0 399

Parcările cu plată din municipiu pot deveni funcţionale, data de la care acest lucru va avea loc urmând a fi decisă şi anunţată de reprezentanţii societăţii Eltrans.

„Bunurile au fost transferate către compania Eltrans, cele care sunt necesare pentru demararea acţiunii de gestiune a parcărilor cu plată. Mi-au transmis că într-un termen scurt, de câteva zile, vor înainta termenul de la care va intra în funcţiune acest serviciu pe care l-am aprobat, în urmă căruia am semnat contractul cu compania. Mai sunt mici chestiuni de organizare care pică în sarcina celor de la Eltrans. În urma acestor demersuri vom anunţa populaţia de când vor fi parcările cu plată funcţionale în municipiul Botoşani”, a declarat Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului.
La parcările cu plată tariful a fost menţinut la 1,5 lei pe oră. În parcările cu plată vor fi ridicate doar maşinile lăsate pe locurile persoanelor cu handicap, pentru celelalte maşini aplicându-se măsura blocării roţilor. Abonamentele pentru locurile de parcare din parcările cu plată pleacă de la 10 lei pe zi până la 100 de lei lunar.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata