Costel Șoptica, președintele PNL : „Nu am cuvinte să descriu imaginea dezastruoasă a unui judeţ aflat sub ape” – FOTO – VIDEO

0 318

De joi, de când Institutul Naţional de Meteorologie a instituit codurile galben şi portocaliu de ploi şi furtuni,  judeţul Botoşani traversează o perioadă critică.

Drumuri distruse, copaci smulşi din rădăcini, case inundate, oameni disperaţi că rămân fără agoniseala de-o viaţă,  acestea sunt efectele celor două zile de ploi abundente, de furtuni puternice, de descărcări electrice. Iar cel mai grav lucru este că instituţiile statutului, primele care trebuie să le sară în ajutor celor năpăstuiţi, au reacţie zero.

Senatorul Costel Şoptică a mers, sâmbătă, în judeţ, în câteva dintre cele mai afectate zone de natura dezlănţuită, priveliştea fiind una de coşmar. Mai grav este că nu era urmă de drumari care, în astfel de situaţie, trebuie să reacţioneze prompt.

Jos pălăria pentru reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, care întotdeauna îşi fac datoria. De asemenea, am văzut în judeţ  solidaritate din partea altor primari care au dat o mână de ajutor colegilor aflaţi în dificultate, dar mă întreb retoric, ce face conducerea judeţului? Conducerea PSD a judeţului Botoşani, care are în subordine instituţile abilitate să intervină în situaţii de urgenţă? Unde sunt cei care trebuie să se ocupe de înlăturarea efectelor inundaţiilor şi sprijinirea populaţiei?”, a spus senatorul Costel Şoptică, preşedintele PNL Botoşani.

Este evident că PSD Botoşani şi-a trasat încă de la început o linie de comunicare de la care nu se abat nici măcar atunci când realitatea ne arată că este nevoie de reacţie şi de intervenţie. Este o lipsă totală de interes şi de preocupare pentru acest judeţ.

“Pur şi simplu nu am cuvinte să descriu imaginea dezastruoasă a unui judeţ aflat sub ape. Am vorbit în teritoriu cu primari care sunt pe baricade încă de la instituirea codurilor galben şi  portocaliu, care sunt nevoiţi să se descurce cum pot, deoarece nu primesc suport din partea autorităţilor judeţene. Este de neînţeles indolenţa conducerii PSD, de aceea solicit public explicaţii din partea celor care vremelnic conduc acest judeţ şi care nu înţeleg gravitatea situaţiilor cu care se confruntă în aceste zile cetăţenii, în special în mediul rural, a mai spus preşedintele PNL Botoşani.

Acesta a pus la dispoziţia mass-media două filmuleţe şi câteva fotografii care arată situaţia extrem de gravă şi reală din localităţile din judeţului Botoşani, case inundate, podeţe şi poduri, drumuri judeţene şi comunale distruse de ape, în unele zone acoperite total de ape. 

Judet VIDEO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata