Lectie de traditie, patriotism si istorie la Ibanesti. Romică Magopeţ : „Tradiţiile sunt necesare şi eterne ca diamantele!” – FOTO – VIDEO –

0 1.463

Comuna Ibăneşti a fost duminică în sărbătoare. De„Ziua Universală a Iei” autorităţile locale au organizat o adevărată lecţie de tradiţie, patriotism şi istorie celor veniţi la acţiunea ce a avut loc la Căminul Cultural din Dumbrăviţa. Toţi iubitorii şi păstrătorii de tradiţie şi frumos şi-au dat întâlnire la spectacolul cultural – artistic „Sânzienele îmbracă Ibăneştiul în IA românească”.
Organizatori au fost primarul Romică Magopeţ, Primăria Ibăneşti alături de organizaţia femeilor liberale Botoşani. Pe 24 iunie, Biserica Ortodoxă face pomenirea Naşterii Sfântului Ioan Botezatorul. De Sânzâine sau Drăgaică se culeg plante de leac şi de descântece. Această sărbătoare este una a Soarelui, a dragostei dar şi a poftei de viaţă.
Romica Magopeţ : „Tradiţiile sunt necesare şi eterne ca diamantele!”
„Este un eveniment dedicat tradițiilor culturale. Este Ziua Universală a Iei și noi tratăm așa cum se cuvine fiecare eveniment cultural. Fără cultură și fără tradiții, noi nu existăm. Având în vedere că aparținem acestor locuri, avem responsabilitatea de a face ca lucrurile să se desfășoare cât mai bine, cât mai corect pentru că viitorul societății depinde de acest gen de manifestări. Ia este mult mai mult decât un obiect, este o carte de istorie, este însuși poporul român. Poporul român se identifică cu portul popular. Este ediția a doua pe care o organizăm. Am participat la festivalul tinerilor meșteșugari de la Vorona, unde am câștigat locul I. Vom reprezenta județul la Sibiu, cu cusături, ii, căciuli, lucrări tradiționale și obiecte culturale. Am organizat astăzi și o expoziție de ii, din zona comunei Ibănești dar și din alte zone. Avem mai mulți invitați, printre care doamna Alina Florescu de la Muzeul Județean care ne-a prezentat semnificația zilei. Pe domnul Ștefan Dodiță, doamna Claudia Semciuc cu ansamblul Primăvara al ucrainenilor din Cândești, plus programe cultural-artistice ale copiilor din comuna Ibănești”, a spus Romică Magopeț, primarul comunei Ibănești.

VIDEO

VIDEO

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata