Nu sunt bani suficienti pentru igienizarea unitatilor scolare

0 179

Sumele de bani alocate de primării pentru lucrările de igienizare a unităţilor şcolare pe perioada verii sunt insuficiente. Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învăţământ susţine că sunt unităţi şcolare unde au fost alocaţi pentru aceste lucrări câte 2.000 de lei.  „Gândiți-vă că o unitate de învățământ din municipiul Botoșani a primit 2.000 de lei pentru igienizarea în vara aceasta. S-au alocat între 2.000-3.000 de lei. Depinde acum de primari. În județ în unele cazuri situația este mai bună”, a declarat Liviu Axinte.

Situaţia este înregistrată şi la nivelul unităţilor şcolare din municipiu. „În municipiu, ați văzut poziția primarului, s-a spus ce situație financiară are Primăria Botoșani, eu nu vreau să zic că este altfel, probabil știe ce spune. Bani foarte puțini pentru reparații curente, igienizare. O să vedem. Ne târâm de pe o zi pe alta sau de un an școlar la altul cu banii”, a precizat liderul sindical.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata