Medicii încearcă să salveze viaţa unei fetite din Botoșani, cu o tumoră gigant, printr-o metodă nouă în România

0 2.986

Mai mulţi specialişti din România şi din străinătate vor încerca să salveze viaţa unei fetiţe de patru luni, din Botoşani, care are o tumoră gigant pe gât, urmând să o opereze sâmbătă, într-un spital privat din Sibiu, printr-o metodă nouă în România, minim invazivă, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, chirurgul Victor Costache, directorul medical al clinicii şi unul din medicii ce vor face operaţia.

 

Pentru această operaţie, care nu este una clasică, la Sibiu a venit medicul Petru Liuba, Şeful Catedrei de Cardiologie Intervenţională a Universităţii din Lund (Suedia).

 

„Este un copilaş de câteva luni, cu o tumoră gigant, dezvoltată din ramurile arterei carotide, care a dus la o dezvoltare anormală a părţii laterale a gâtului, practic este o umflătură foarte mare, vasculară, care presupune un risc extraordinar de mare dacă ar fi abordată chirurgical, direct şi soluţia va fi intervenţională. Va fi alături de noi pe profesorul Petru Liuba şi vom emboliza această tumoră. Practic, prin nişte device-uri endovasculare, în interiorul vaselor de sânge, acestea vor fi obstrucţionate, pentru a duce la regresia tumorii (…). Intervenţia va avea loc mâine dimineaţă (sâmbătă-n.r.) şi sperăm într-o evoluţie foarte favorabilă”, a explicat medicul Victor Costache.

 

Potrivit acestuia, medicii care vor opera copilul vor încerca, practic, să introducă dispozitive medicale prin vasele de sânge ale tumorii şi vor încerca să facă tumora să se retragă, după ce nu va mai fi vascularizată.

 

„Fiind o tumoră venită din nişte vase de sânge principale, vom închide, pentru a evita o incizie mare, care ar destabiliza, vom introduce prin intermediul vaselor de sânge nişte dispozitive care vor închide aceste vase de sânge şi vor duce la strângerea tumorii. (…) Premiera este faptul că e o tumoră vasculară gigant şi faptul că se va interveni endovascular”, a mai spus chirurgul Victor Costache

 

Dacă operaţia va reuşi, copilul nu va mai avea de o alta, medicii preconizând că aceasta va regresa.

 

Din cauza dimensiunilor mari ale tumorii, aproape de cele ale gâtului, fetiţa se hrăneşte şi respiră din ce în ce mai greu, susţin medicii care urmează să o opereze.

 

„Este o fetiţă din Botoşani. Ajutăm copii din toată ţara şi nu ajutăm copii cu pile. Este vorba despre un caz social. Familia nu îşi permite să plătească o astfel de intervenţie în străinătate”, a declarat vineri, în conferinţa de presă, directorul Fundaţiei Polisano, Cătălina Costache, fundaţie care va suporta costurile operaţiei.

 

În spitalul privat din Sibiu au fost operaţi, în ultimii trei ani, mai mulţi copii, cu ajutorul Fundaţiei Polisano, care a suportat toate cheltuielile. Operaţiile cardiovasculare pediatrice sponsorizate de această fundaţie au fost făcute cu ajutorul unor specialişti străini, dar şi a unor medici şi asistente medicale plecate la muncă în străinătate, care au revenit în ţară, pentru a participa la aceste intervenţii.

Sursa : jurnalul.ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata