Invitati de seama, spectacol folcloric si concurs de Miss la Festivalul Bujorului de la Cosula – FOTO – VIDEO –

0 323

Două zile de distracţie, artişti de seamă şi muzică pentru toate gusturile la Coşula. Duminică şi luni are loc Festivalul Bujorului. Ajuns la a VIII -a ediţie Festivalul este organizat de Primăria şi Consiliul Local Coşula coincide cu manifestările dedicate Zilelor Comunei. Pe scena amplasată centrul comunei, duminică au urcat artişti şi trupe cunoscute ale folclorului românesc, dar şi din Republica Moldova. La deschidere alături de primarul Mircia Acatrinei au fost prezenţi şi senatorul Doina Federovici, preşedintele PSD Botoşani, deputatul Costel Lupaşcu dar şi primari din judeţ. „Noi în fiecare organizăm acest Festival, de Sfinţii Constantin şi Elena. Ţinem această sărbătoare an de an şi suntem bucuroşi că o putem organiza în continuare. Suntem la a VIII-a ediţie şi am ales să sărbătorim două zile. Suntem mândri că am reuşit să obţinem finanţare pentru 12 proiecte a căror valoare este de peste 35 milioane de lei, care în decurs de trei ani vor fi finalizate”, a spus Mircia Acatrinei, primarul comunei Coşula. Şi pentru că la deschiderea Festivalului Bujorului a fost prezentă şi Doina Elena Federovici, fiică a satului, primarul i-a oferit un buchet de flori şi a ţinut să-i mulţumească pentru tot sprijinul acordat comunei. „Iată ne regăsim din nou, la noi acasă şi nu oricum ne regăsim la zilele de sărbătoare a satului. De fiecare dată când vin în satul meu natal, sunt emoţionată pentru că aici m-am născut, aici am învăţat să scriu, să citesc, aici m-am format ca om alături de nişte consăteni extraordinari” , a precizat Doina Federovici.
Duminică pe scenă au urcat Ana-Maria Ţăruş, Ansamblul „Bujorelul”, Taraful „Bujorelul”, Carmen Cornaci,Ansamblul „Codruleţul” Vorona, Dumitru Gheorghiu, Ansamblul Mugurelul Albeştean, Mariana Ichim-Hodan, Nistor Hanceanu, George Forcos Palade, Ansamblul Pădureanca şi Ansamblul „Pădureanca”. Nu au fost uitaţi şi tinerii care o vor putea vedea pe solista de muzică uşoară Nineka şi DJ–ul Marius Honceriu. În acelaşi mândrele din Coşula se vor lupta pentru titlul de „Miss Coşula”, unde organizatorii oferă premii speciale câştigătoarelor.
Distracţia continuă şi luni de la ora 14.00 când pe scenă vor urca Nistor Hanceanu şi Ansamblul Pădureanca, Ana-Maria Ţăruş, Dan Doboş, Ansamblul „Flori de Măr” Curteşti, Romina şi Veaceslav Spanu, Ansamblul „Ciobănaşul” Copălău, Trifan Bălăucă, Ansamblul „Bujorelul”, Taraful „Bujorelul”.

VIDEO

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata