Sfinții Împărați Constantin și Elena. Tradiții și superstiții

0 176

În fiecare an, pe 21 mai, creștinii din toată lumea îi sărbătoresc pe Sfinții Constantin și Elena, cunoscuți drept Sfinții Împărații Constantin și Elena.

Este considerată una dintre cele mai importante sărbători de peste an. Sfinții Împărați Constantin și Elena sunt cunoscuți drept cei care au dat libertate creștinismului. Împăratul Constantin a devenit, prin Edictul de la Milano, un adevărat protector al creștinilor, iar în timpul domniei sale s-au adoptat multe măsuri în favoarea Bisericii și a preoților.

De numele Sfântului Împărat Constantin se leagă și Consiliul de la Niceea, în care s-a hotărât ca Sfânta Sărbătoare a Paștelui să fie sărbătorită în prima duminică de după luna plină a echinocțiului de primăvară.

Elena este cea care a reușit să descopere pe dealul Golgotei crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos. Potrivit tradiției, în urma săpăturilor s-au găsit trei cruci. Pentru a se identifica crucea pe care a fost răstignit Hristos, au atins cele trei cruci de un mort. Acesta a înviat în momentul in care a fost atins de Crucea Domnului.

În calendarul popular, este sărbătoarea păsărilor de pădure, numită Constantin Graur sau Constantinul Puilor. Tradiția populară ne spune că în această zi păsările de pădure își învață puii să zboare.

Tocmai din acest motiv, există o mulțime de superstiții și de tradiții legate de pământul lucrat. Agricultorii nu lucrează în această zi pentru a evita paguba pe care o aduc păsările cerului.

În unele zone ale țării, este ultima zi când se mai poate semăna porumb, ovăz și mei. Se spuen că tot ce se seamănă după 22 mai se va usca.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata