Veste asteptata de autoritatile locale : Se modifica legea achizitiilor publice

0 272

Guvernul face un pas major în deblocarea investițiilor. Se modifică radical legea achizițiilor publice prin care vor fi înlăturate cele mai mari bariere care au frânat până acum dezvoltarea României.

Senatorul PSD, Doina Federovici, a anunţat că în această săptămână, se va aproba unul dintre cele mai importante acte normative din acest an, o măsură așteptată cu mare interes, de autoritățile locale, de investitori și de cetățeni în general, care își doresc investiții în dezvoltarea României. Este a doua mare intervenție a Guvernului în deblocarea investițiilor, după ce a modificat Legea Parteneriatului Public-Privat.

Prin modificarea legii achizițiilor publice vor fi înlăturate 3 bariere majore, care blochează investițiile în România:
Se înlătură bariera abuzului de contestații, prin introducerea unei cauțiuni la depunerea contestației.
Se înlătură bariera care ținea pe loc un proiect contestat până la pronunțarea definitivă și irevocabilă. Contractul se va putea semna imediat după verdictul primei instanțe.
Se înlătură bariera controlului ex-ante, prin simplificarea drastică a acestei proceduri care se desfășoară înainte de atribuirea proiectului.
In plus, se simplifică achizițiile directe, după modelul Comisiei Europene.

Totodată se va înființa Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate, unde se vor cumpăra produsele necesare pentru toate autoritățile publice. Se obțin două avantaje majore:
Se termină harababura cu diferențele dintre prețurile de achiziție pentru aceleași produse, cumpărate în locuri diferite.
– Va scădea prețul de achiziție,pentru că se va negocia un volum mare de produse, deci vom face economii importante la buget.
Cea mai importantă va fi scăderea prețului de achiziție la medicamentele necesare unitățile medicale din România. Din economiile făcute vom putea cumpăra mai multe medicamente și de o calitate mai bună.
Tot în acest sistem centralizat se vor mai achiziționa, carburanți, autovehicule, echipamente IT&C și birotică-papetărie

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata