Doi botosaneni la „Chefi la cutite” : Mama, fosta bucatareasa si fiul, agent de politie, reteta succesului in bucatarie – VIDEO –

0 10.330

Doi botoşăneni, mamă şi fiu, au reuşit să-i impresioneze pe juraţii emisiunii chefi la cuţite de la Antena 1. Mama, pensionară, fostă bucătăreasă, a venit la concurs alături de fiul eu, agent de poliţie.
Alisia Racovei are 70 de ani și a venit la emisiunea „Chefi la cuțite” alături de fiul său! Chiar dacă este pensionară, asta n-a oprit-o să-și ia inima în dinți și să îți demonstreze talentul culinar! Pentru a-i impresiona pe cei trei jurați și pentru a arăta că nu degeaba a fost bucătăreasă toată viața, concurenta a ales să facă o saramură de pește cu mămăliguță.
Căsătorită de trei ori, prima dată la 17 ani a r ămas văduvă după trei ani cu un băiat. S-a recăsătorit a doua oară şi a divorţat deşi avea încă o fetiţă de şase luni pentru că al doilea soţ nu îl suporta pe băieţelul din prima căsătărie. A avut o cădere şi a ajuns să se interneze la spitalul 4 şi a reuşit să-şi revină, să se căsătorească a treia oară şi să mai aibă un băiat.

„Sun mândră că am trei copii lângă mine şi care îmi deschid uşa. Am 5 nepoţi şi 3 strănepoţi…ni-o fost nilă şi de asta am făcut saramură şi ca să fie bucuros şi să găsească femeie gospodină, eu am găsit la spitalul 4 el(N.R. chef Scărlătescu) nu va găsi la club?. Am vrut să ajung vedetă la 70 ce vreţi să fac? Eu vreau să văd pe toată lumea veselă…Vrea să văe eu o bucătăreasă din ziua de azi că merge cum mergem eu la nuntă la ţară să facă maionezp cu mâna, să facă 27 blaturi pentru tort, fără instrumentele de azi”, a spus Alisia Racovei.

Pentru rețeta sa de saramură de pește chefii au decis că merită să meargă mai departe în concurs, cu trei cuțite și multe felicitări! „Domnă…să fiţi sănătoase şi sărumana pentru masă ”

La bancul celălalt de lucru a lucrat fiul său, cel care a convins-o să vină la emisiune! Marius Racovei are 37 de ani și este agent de poliție la ordine publică la Poliţia oraşului Ştefăneşti. A gătit chiftele marinate. Cei trei chefi au gustat, au analizat și apoi l-au confruntat pe concurent! Și chiar dacă a avut greșeli, Marius a primit șansa de a merge mai departe!

„Eu am înscris-o pe mama şi mă bucur că a ieşit bine”, a spus Marius.
„Arată puţin a ciulama, arată bine…prea făinoase prea legatetextura şi culoarea sosului sunt ciudate dar…poliţia română găteşte” a fost replica celor trei juraţi.

VIDEO

  sursa foto : antena1

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata