Prognoza meteo : Vreme instabilă, ploi şi descărcări electrice

0 349

Vremea va fi apropiată de normal din punct de vedere termic, dar va deveni instabilă, în mare parte din țară. Vor fi înnorări temporare și ploi pe arii relativ extinse.

  LUNI Vremea va fi apropiată de normal din punct de vedere termic, dar va deveni instabilă, în mare parte din țară. Vor fi înnorări temporare și ploi pe arii relativ extinse, exceptând sud-estul și nord-vestul extrem, unde acestea se vor semnala izolat. Ploile vor fi mai frecvente și local mai însemnate cantitativ ziua în sud-vest și în zonele deluroase și montane, unde vor fi condiții de grindină, iar noaptea în regiunile vestice. Pe arii restrânse se vor semnala descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în Dobrogea, dar trecător și în celelalte regiuni, asociat averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 grade in Subcarpatii Moldovei și 24 de grade in Maremures, iar cele minime vor fi cuprinse între 7 și 15 grade.

 

MARTI Vremea va fi instabilă în jumătatea de vest a teritoriului, precum și în zona de munte, unde, mai ales în a doua parte a zilei și noaptea, vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător cu aspect de vijelie. În restul țării, cerul va fi variabil, cu înnorări accentuate în special după-amiaza și la începutul nopții, când local se vor semnala ploi de scurtă durată și descărcări electrice, iar vântul va sufla moderat, cu intensificări locale, mai ales la munte. Izolat se va semnala grindină. Excepție va face Dobrogea, unde numai izolat, spre sfârșitul intervalului, va ploua slab. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 grade pe litoral și 28 de grade în sudul Munteniei, iar cele minime se vor situa între 8 și 15 grade.

 MIERCURI Vremea va fi în general instabilă în vestul, centrul, nordul și nord-estul țării, unde, mai ales în cursul zilei, înnorările vor fi mai accentuate și vor fi averse, însoțite și de descărcări electrice. În celelalte regiuni, cerul va fi temporar noros, iar manifestările asociate instabilității atmosferice se vor semnala pe arii mai restrânse și la cote mai reduse. Izolat va cădea grindină, iar cu precădere în zonele de munte, cantitățile de apă vor fi însemnate. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane, dar de scurtă durată și în restul teritoriului, mai ales în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 și 26 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 5 și 15 grade.

JOI Vremea va fi în general instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai accentuate îndeosebi în nord-vestul și centrul țării, precum și la munte, iar temporar și în sud, unde vor fi averse, însoțite și de descărcări electrice, iar vântul va avea unele intensificări. În celelalte regiuni, manifestările asociate instabilității atmosferice se vor semnala izolat. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 și 27 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 5 și 15 grade.

 

DE VINERI PANA DUMINICA Vremea se va încălzi, iar probabilitatea pentru averse și descărcări electrice va fi mai mare la începutul intervalului, în regiunile nordice și la munte.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata