Transport gratuit pentru gravide pentru investigatii medicale

0 135

Casa Națională de Sănătate va suporta cheltuielile de transport ale gravidelor de la locuințele acestora și până la spitale sau clinicile medicale unde efectuează investigațiile. Potrivit unei statistici, prezentate de Tamara Ciofu, deputat PSD, doar 36% dintre gravide beneficiază de asistență medicală și urmărirea corectă a sarcinii. Cele mai multe dintre gravidele din mediul rural nu își permit să meargă o dată sau de mai multe ori pe lună la un spital pentru investigații medicale.

În urma negocierilor care au avut loc între Ministerul Sănătății și Casa Națională de Sănătate, s-a discutat despre introducerea în pachetul de servicii a persoanelor asigurate, a decontării transportului gravidelor pentru efectuarea analizelor biologice și examenelor clinice complementare în vederea urmăririi corecte a sarcinii. S-a observat că la nivel național, doar 36% dintre femeile gravide beneficiază de asistență medicală și urmărirea corectă a sarcinii. Acest lucru a determinat o creștere a mortalității materne.La Botoșani nu s-a înregistrat niciun deces matern. Acest lucru se datorează existenței unei rețele de asistente comunitari. Noi avem 97 de asistente comunitare. Aceste asistente au sesizat la timp gravidele și le-au trimis la controale”, a spus Tamara Ciofu. Aceasta a precizat că a  propus ca în contractul cadru să fie subvenționat de stat transportul gravidei pentru controalele clinice și biologice și pentru depistarea precoce a trombofiliei.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata