Femeie scoasă de jandarmi din mâinile concubinului

0 251

Un bărbat care îşi agresa concubina pe strada Gheorghe Asachi din oraşul Săveni a fost prins şi imobilizat de jandarmi, după ce acesta a luat-o la fugă, încercând să se ascundă în scara unui bloc.
Întâmplarea a avut loc ieri după-amiază, jandarmii care patrulau în zonă pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice intervenind prompt pentru aplanarea conflictului.
    Pe lângă bătaia pe care i-a ,,administrat-o” partenerei de viaţă, tănărul de 26 de ani a distrus şi uşa de intrare a imobilului în faţa căruia s-a produs scandalul.
Echipajul de jandarmi l-a condus la sediul Grupei de Supraveghere şi Intervenţie din localitate, unde i-a întocmit actele de sesizare ale organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ,,lovire sau alte violenţe”, ,,distrugere” şi ,,tulburarea ordinii şi liniştii publice”, dosarul urmând a fi înaintat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni în vederea soluţionării.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata