Ziua Mondială a Bolii Parkinson, marcată pentru prima dată în județul Botoșani

0 250

11 Aprilie, Ziua Internațională a bolii Parkinson a fost marcată la Botoșani printr-un eveniment dedicat bolnavilor afectați de această cruntă maladie, conferință organizată în sala de ședințe a Instituției Prefectului, prin implicarea conducerii organizației ASOCIAȚIEI BOLNAVILOR DE PARKINSON ȘI A ALTOR AFECȚIUNI NEUROLOGICE DEGENERATIVE „SUFLETUL LALELELOR” DIN JUDEȚUL BOTOȘANI.

 

Organizația Non-guvernamentală înființată la finele anului trecut, a reușit să realizeze primul eveniment de acest gen la Botoșani , cu scopul de a atrage atenția asupra creșterii alarmante a bolnavilor de Parkinson și pentru a-și prezenta obiectivele. Au răspuns invitației lansate și au avut un aport însemnat la reușita aceastei acțiuni, reprezentanții instituțiilor publice cu rol important în viața bolnavilor de Parkinson: Dr. Alina Elena Ciobanu – , Emilia Paula Zagavei -președinta Asociației Sufletul Lalelelor, Dr. Biciușcă Cristina- medic neurolog, Dr. Vlad Șerb Ștefana Cristina- medic psihiatru, Psiholog Liliana Georgeta Dascălu, Dr. Stela Enache –medic BFT, dr. Saradan CorneL- medic DSP, Macovei Nicu – DGASPC Botoșani.

 

“Ziua internațională a bolnavului de Parkinson este sărbătorită anual cu scopul creșterii nivelului de informare în ceea ce privește maladia Parkinson și al impactului acesteia asupra individului, familiei și societății. Obiectivul principal al Asociației Sufletul Lalelelor este de a promova permanent informații legate de această boală neurovegetativă și de a sprijini, îngriji și îmbunătăți calitatea vieții celor atinși de suferința ei”, a declarat Emilia Paula Zagavei – președinta asociației bolnavilor de Parkinson Sufletul Lalelelor.

 

Aceasta a mai afirmat că în țară există doar patru organizații axate pe problemele bolnavilor de Parkinson, care se implică în susținerea membrilor lor, atât din punct de vedere informațional cât și logistic.

 

“Desi ne-am înființat de câteva luni, cu sprijinul oamenilor de bine am reușit să fim alături de membrii noștri și să le aducem un strop de bucurie în preajma principalelor sărbători creștine, iar acum am depus un proiect în vederea obținerii de fonduri nerambursabile, finanțare care ne-ar permite să închegăm mult mai bine comunitatea noastra fragila” a mai spus Emilia Paula Zagavei.

 

”Am susținut de la bun început înființarea acestei asociații destinate ajutorării bolnavilor de Parkinson și voi continua să le acord sprijinul meu, întrucât am înțeles suferințele și nevoile acestor oameni. Invit totodată toți oamenii de bine să se alăture Asociației Sufletul Lalelelor și să o sprijine în atingerea dezideratelor propuse” a declarat senatorul Lucian Trufin, unul dintre promotorii acestui proiect.

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata