DECLARATIE DE PRESA : Doina Federovici si-a depus candidatura pentru vicepresedinte regiunea NE

0 203

Astăzi, în urma recomandării primite cu votul în unanimitate al membrilor Biroului Permanent Județean al PSD Botoșani, mi-am depus candidatura pentru funcția de vicepreședinte PSD pentru a reprezenta regiunea de Nord-Est în conducerea națională a partidului. Este una dintre cele mai importante decizii ale carierei mele politice în cei 22 de ani de când fac parte din marea familie a Partidului Social Democrat.

În primul rând vreau să le mulțumesc colegilor mei de la PSD Botoșani pentru încrederea acordată de a-i reprezenta în forurile de conducere ale partidului la nivel național. Totuși, decizia privind fiecare funcție de vicepreședinte va fi luată în urma votului exprimat în congres. Este o mare responsabilitate pentru mine și îi asigur, atât pe colegii mei din Botoșani, cât și pe cei din restul Moldovei că voi trata de fiecare dată cu cea mai mare seriozitate toate problemele pe care mi le vor prezenta.

Sunt mândră că fac parte din Organizația PSD Botoșani și că am reușit împreună cu toți colegii mei de pe plan local să îi ascultăm pe botoșăneni, să le preluăm problemele și să le rezolvăm, indiferent că am fost la putere sau în opoziție.

Am parcurs toate etapele politice pe care un membru de partid trebuie să le îndeplinească pentru a avea experiență, de la organizația de tineret și femei la coordonator de campanie sau președinte executiv și președinte interimar. De fiecare dată am pus înaintea propriilor obiective, interesul oamenilor care m-au ales în oricare dintre funcțiile pe care le-am îndeplinit până în prezent.

Sunt și voi rămâne un om de partid dedicat proiectelor pe care le-am început atât în Botoșani, județul pe care reprezint în Parlament, cât și al inițiativelor și măsurilor pe care le-am susținut în Parlament pentru îndeplinirea programului de guvernare prin care am reușit în ultimul an să creștem veniturile pentru fiecare român, indiferent din ce categorie socială sau profesională face parte.

Am făcut acest pas pentru a continua munca pe care am început-o alături de colegii mei din toate organizațiile locale ale județului și a căror rezultate au început să se vadă în Botoșani prin proiectele finalizate și cele în curs de realizare la nivelul infrastructurii rutiere, sanitare, școlare, construcții de locuințe, aducțiuni de apă și canalizare.

Pentru mine contează mai puțin funcția pe care o dețin într-un anumit moment. Cel mai important este să se vadă rezultate concrete în urma activităților pe care realizez, indiferent de poziția în partid.

De aceea, vreau să vă spun că orice ce funcție voi îndeplini care va rezulta în urma votului colegilor mei, la propunerea PSD, mă va onora și mă va responsabiliza să reprezint în primul rând botoșănenii și cetățenii care m-au votat, iar apoi românii din fiecare județ al țării.

Îmi doresc să creez consens și stabilitate la nivelul PSD și să contribui atât cât ține de mine la respectarea angajamentlor luate în fața românilor prin punerea în aplicare programului de guvernare realizat de președintele nostru Liviu Dragnea și de specialiștii noștri de la centru.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata