Protest la Ministerul Muncii. Profesorii reclamă tăierile masive de salarii în domeniul Educaţiei

0 245

Profesorii au ieşit miercuri în stradă din cauza tăierilor masive de salarii. Mii de angajaţi din Educaţie sunt afectaţi de prevederile Codului Fiscal, prin care a fost stabilită noua formulă de calcul a salariului acordat în timpul concediului medical. Astfel, potrivit calculelor făcute de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, angajații din educație pierd aproximativ 20% din venit. Mai mult, ei cer şi renegocierea Legii cadru privind salarizarea bugetarilor, despre care spun că a creat discriminări.

Colegiul National al Liderilor FSLI pichetează Ministerul Muncii între orele 13.00 – 15.00.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, miercuri, că în şedinţa de Guvern de joi va fi adoptată o nouă ordonanţă de urgenţă care să rezolve problemele legate de concediile medicale, inclusiv cele maternale.

”Mâine e joi. Actul normativ, mâine”, a spus Teodorovici, întrebat dacă se va adopta în şedinţa de joi o ordonanţă în acest sens.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat luni că în următoarea şedinţă de Guvern va fi adoptată o nouă ordonanţă, de această dată care să corecteze „defecţiunile” din legea salarizării legate de indemnizaţiile pentru mame şi concediile medicale. Dăncilă a spus că principalele elemente ale legii salarizării au fost îndeplinite.

Zeci de persoane au participat, duminică, la un protest în faţa Guvernului, nemulţumite de scăderea indemnizaţiilor de concediu medical, inclusiv prenatal. Oamenii au arătat cartonaşe roşii guvernanţilor. Protestul a debutat la prânz, iar mobilizarea s-a făcut pe reţelele de socializare.

Persoanele aflate în concediu maternal ar putea să plătească în prezent contribuţii mai mari din cauza ultimelor modificări legislative, dar instituţiile implicate discută şi vor găsi o soluţie pentru aceste cazuri, declara în 13 februarie şi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, după discuţiile din Comisia de buget finanţe din Senat.

Ministrul a dat asigurări că vor fi luate măsuri astfel încât nimeni să nu piardă în urma aplicării modificărilor legislative prin plata contribuţiilor sociale.

”Important este ca oamenii să nu piardă. Asta este cel mai important. Noi,ca principiu, de la asta plecăm. După care, va fi decisă forma de act normativ care trebuie adoptată în acest sens”, a spus ministrul.

Indemnizaţiile au fost reduse întrucât s-a modificat baza de calcul, ca urmare a majorării salariului minim. Astfel, în decembrie 2017, contribuţia CAS era plafonată la suma de 115 lei (calculata ca 10,5% x 35% x salariu mediu brut pe tara). În decembrie, salariul mediu brut pe ţară era de 3.131 de lei.

Însă, în ianuarie, 2018, a crescut atât salariul mediu brut pe ţară (la 4.162 de lei), cât si procentul care se aplică, suma CAS fiind de 364 lei (25% x 35% x salariu mediu brut pe ţară).

După OUG 3/2018, pentru calculul CAS se elimina plafonul de 35%, iar CAS se calculează ca 25% din indemnizaţia de concediu efectiv primită de fiecare.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata