Prima proba a examenului de bacalaureat are loc luni, 12 februarie

0 453

Elevii de clasa a XII-a vor suţine, în 2018, mai devreme probele de competenţe la Bacalaureat 2018. La nivelul judeţului Botoşani sunt 3.150 de elevi în clasele terminale (a XII-a și a XIII-a), învățământ de zi, seral și fără frecvență.

Astfel, prima probă va avea loc luni, 12 februarie 2018, fiind vorba de proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A). După aceea, în martie 2018, urmează ca elevii să susţine simularea examenului de Bacalaureat 2018, iar în iunie, mai exact pe data de 25, vor începe probleme scrise.

Prima sesiune a examenului național de Bacalaureat 2018 începe luni, 12 februarie 2018, cu proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A).

Conform calendarului aprobat prin ordin de ministru, proba va continua în data de 13 februarie și va fi urmată de evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (14 – 15 februarie). În zilele de 16, 19 și 20 februarie este programată evaluarea competențelor digitale (proba D), iar în perioada 21-22 februarie se va desfășura evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C).

Prima probă scrisă – Limba si literatura română – Ea) – va avea loc luni, 25 iunie. Proba la Limba si literatura maternă – Eb) este programată marți, 26 iunie, iar proba Ec) – proba obligatorie a profilului, miercuri, 27 iunie. Ultima probă scrisă – la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – se va desfășura joi, 28 iunie.

Afișarea primelor rezultate are ca termen data de 4 iulie (până la ora 12:00) și e urmată de depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00). Între 5 și 8 iulie vor fi soluționate contestațiile, în timp ce afișarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 9 iulie.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata