Prognoza meteo la final de saptamana : Vremea se raceste

0 225

Vremea va intra într-un proces de răcire cu precădere în regiunile extracarpatice, unde valorile termice vor deveni apropiate de cele normale la această dată. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 0 grade în Moldova şi 9 grade în Banat şi Crişana, iar cele minime se vor situa între -8 grade în estul Transilvaniei şi 3 grade în Banat, informează ANM.

Vineri, vremea se răceşte în teritoriul extracarpatic. Maximele se vor situa între 0 grade în Moldova şi 9 grade în Banat şi Crişana, în timp ce minimele vor fi între -8 grade în estul Transilvaniei şi 3 grade în Banat.

Cerul va fi înnorat şi vor fi precipitaţii predominant ploi în sudul ţării. La munte şi în Moldova va ninge, în Transilvania sunt aşteptate precipitaţii mixte, iar în vest va ploua. Vor fi condiţii de polei, în timp ce în sudul şi sud-estul teritoriului vântul va sufla cu putere.

Sâmbătă, vremea se răceşte brusc. Maximele se vor situa între -3 şi 5 grade, în timp ce minimele vor fi între -8 şi 2 grade Celsius. Vor fi ninsori slabe în Oltenia, Moldova, Muntenia şi Transilvania, în timp ce în Dobrogea, Banat şi Crişana va fi lapoviţă şi ninsoare.

Vântul va sufla cu viteze la rafală de 45-55 de km/h, mai mari pe litoral şi pe Clisura Dunării unde vor atinge chiar şi 70 de km/h.

Duminică, vremea va deveni rece, geroasă în nordul şi centrul ţării şi pe spaţii mici în rest. Sunt aşteptate ninsori slabe în sud-vest şi pe litoral şi cu totul iziolat în rest. Maximele se vor situa între -6 grade în estul Transilvaniei şi 3 grade în Banat, în timp ce minimele se vor situa, în general, între -15 şi -5 grade.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata